„Timpul” – spune Marin Preda în Moromeţii – „nu mai are răbdare!”
„Timpul” – spune, iarăşi, Shakespeare în Hamlet – „şi-a ieşit din ţâţâni!”
Şi, într-adevăr, timpul parcă ni se scurge printre degete mai repede ca niciodată; o dată cu el, şi firea omului, sub imperiul noilor ideologii care încearcă să o revoluţioneze, vrea parcă să iasă din matca ei. Am spus-o şi o vom spune încă o dată: nu există epocă care să fi încercat o mai amplă redefinire a naturii umane şi un mai perfid război împotriva omului decât cea în care trăim. Suntem somaţi să ne modificăm din temelii – şi cât mai grabnic!
Oare cunoaşteţi vreo altă epocă din istorie care să fi schimonosit mai mult chipul omului, să-i fi batjocorit mai mult personalitatea? O altă epocă în care omul să fie atât de linguşit, dar mutilat atât de profund?…
Prin Întruparea Lui, Domnul a venit să ne arate cine suntem, pentru ca prin El să-L cunoaştem pe Tatăl – şi astfel să avem viaţă veşnică. Pentru că fără El, fără Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, noi nu am şti nici cine suntem, nici de unde venim şi nici care ne e ţinta. Fără El, noi suntem pentru noi înşine o chinuitoare taină, dar prin El – una binecuvântată.
Şi tocmai această definiţie a omului, Chipul adevărat al omului, e mai terfelită ca niciodată. Noi, cei de astăzi, I-am întors spatele şi am ameţit în faţa haosului lipsei noastre de identitate; nu mai ştim nici cine suntem, nici ce vrem, nici care ne e ţinta: umblăm încolo şi-ncoace, purtaţi de vânturile de la Apus şi de la Răsărit, de la Miazănoapte şi de la Miazăzi, dezrădăcinaţi şi dezrădăcinându-ne.
Criza identităţii umane ca atare e pe cale a-şi atinge în zilele noastre apogeul tocmai pentru că am pierdut centrul, Centrul identităţii noastre care este Hristos. Dacă Domnul şi-a început lucrarea binecuvântând nunta din Cana Galileii, binecuvântând unirea bărbatului şi a femeii în taina cununiei, păstrându-le şi chiar întărindu-le identitatea de bărbat şi femeie, noi am sfârşit prin a distruge şi redefini rolul complementar al bărbatului şi al femeii în chiar definiţia lor biologică. Dar nu înainte însă ca rolurile lor de soţ şi soţie să fie surpate.
Pentru că după zdruncinarea familiei, cultul individualismului, eliberarea sexuală, dezincriminarea homosexualităţii şi propagarea ei în societate, trassexualismul a devenit ultimul simptom al acestei degenerescenţe care pretinde a fi o revoluţie pentru om şi în numele omului. O revoluţie a identităţii de gen, cum o numesc ideologii transformării naturii umane…
Noua ideologie de stat
Câteva exemple vor fi suficiente pentru a ilustra situaţia contemporaneităţii. În Indonezia, transsexualii vor avea dreptul să-şi aleagă singuri sexul pe care să-l declare la recensământul naţional ce va fi realizat pe parcursul acestui an. Marea Britanie a adoptat în 2004 Legea Recunoaşterii Genului, prin care statul îmbrăţişează de fapt principiul fundamental al ideologiei de gen, ce susţine că genul bărbătesc şi femeiesc nu ar fi altceva decât un construct social cu care ne-a obişnuit şi „opresat” o civilizaţie patriarhală a legii, normativistă şi tiranică. Potrivit aceluiaşi principiu, genul nu se identifică cu sexul biologic, ci depinde de opţiunea profund personală a fiecăruia. De aceea, nici nu există un singur gen, ci chiar şase sau mai multe!
Această ideologie impregnează legea britanică prin care transsexualii primesc în consecinţă recunoaşterea şi modificarea certificatului de naştere, fără ca măcar operaţia de schimbare de sex să fi avut loc. Singurele cerinţe sunt: diagnosticarea unei confuzii asupra identităţii de gen; traiul pentru doi ani „în cadrul genului ales” şi prestarea unui jurământ că persoana intenţionează să trăiască astfel pentru tot restul vieţii.
Tot în Marea Britanie, Comisia pentru Egalitate şi Drepturile Omului – omologul CNCD din ţara noastră – a cerut la începutul acestui an ca accesorii precum fustele să fie scoase din uniforma şcolară a fetelor, pentru că discriminează fetele care se simt şi vor să fie băieţi.
În 2005, Curtea Constituţională din Germania a hotărât că legile statului german violează viaţa privată a persoanei şi dreptul de a-şi exprima identitatea de gen, aleasă de fiecare după bunul său plac. În Austria, „asociaţia pentru îngrijirea copiilor «Fun & Care» practică cu copiii «educaţia pentru sensibilizare faţă de dimensiunea de gen» şi-i învaţă «limbajul corespunzător dimensiunii de gen». Băieţii vor primi în cadrul cursurilor un coş cu cosmetice şi rochii de prinţesă, în vreme ce fetiţele sunt încurajate să ţipe şi să îmbrăţişeze violenţa fizică.” Cf. Gabriele Kuby, Integrarea dimensiunii de gen – revoluţia secretă
De altfel, una dintre cerinţele fundamentale ale activiştilor homosexuali şi transsexuali este tocmai scăderea vârstei consimţământului sexual la 12 ani şi nedeclararea sexului biologic al copilului până la această vârstă – când el şi l-ar putea alege singur, fără intervenţia părinţilor.
Politica confuziei
Astfel, urmărind infiltrarea ideologiei de gen în spaţiul educaţional de la cea mai fragedă vârstă, de ce ne-am mai mira că la începutul acestuia an, în Spania, un băiat de 16 ani a generat o adevărată modă după ce a primit în instanţă permisiunea de a-şi modifica sexul printr-o operaţie? Aceasta, numai pe baza faptului că băiatul „s-a simţit dintotdeauna a fi o fată prinsă în capcana unui trup de băiat”… Sau că, în februarie anul trecut, Kim Petras, un adolescent german de numai 16 ani, şi-a modificat sexul, iar Ministerul Sănătăţii din Germania a fost cel care i-a plătit operaţia? Cf. Dailymail.co.uk din 13 ianuarie 2010
O adevărată modă a transsexualismului şi hermafroditismului a început să cuprindă întreg spaţiul occidental, mai ales printre adolescenţi şi chiar printre copii. Tânărul Kim Petras este un foarte bun exemplu în acest sens. Acesta a devenit prin noua maşină de propagandă a mass-media un star al muzicii pop, stilul său de viaţă şi hermafroditismul pe care-l afişează devenind adevărate modele pentru adolescenţii occidentali. Pentru un alt exemplu sugestiv al acestei culturi a hermafroditismului ne putem întoarce tot în Spania unde, recent, Asociaţia Lesbienelor şi Homosexualilor a realizat o expoziţie, cu scopul de „a educa” opinia publică, în care celebra păpuşă Barbie este înfăţişată în ipostaza de trassexual. Barbie cea transsexuală „are chip de înger şi organe sexuale masculine”. Cf. Adevărul din 3 aprilie 2010
Şi oare nu am putea surprinde chiar în ţara noastră în noile mode ale efeminării băieţilor adolescenţi şi a ceea ce s-a numit fenomenul Emo un preludiu pentru instaurarea unei confuzii a identităţilor sexuale, din care să crească planta otrăvită a transsexualismului?
Această confuzie a tuturor lucrurilor, a tuturor identităţilor – chiar şi a celor sexuale –, topite în furnalul filosofiei postmoderne pentru a le regândi şi recrea după mintea luciferică a promotorilor ei, e semnul distinctiv al zilelor noastre. Această filosofie a devenit ideologia oficială a statului contemporan ce s-a făcut promotorul unei adevărate politici a confuziei.
Trăim în plină epocă neopăgână, sub semnul hermafroditului şi cinstirea încornoratului!
Statul neopăgân
Această politică a confuziei poate fi foarte bine ilustrată de cazul Statelor Unite, unde Legea Nondiscriminării în Ocuparea Forţei de Muncă*, aflată în curs de adoptare, face din transsexuali, travestiţi şi alte categorii ale identităţii de gen minorităţi sexuale protejate. Legea defineşte la Secţiunea 3, punctul (a) 6. identitatea de gen ca reprezentând „identitatea, înfăţişarea şi stilul sau alte caracteristici asociate genului unei persoane, cu sau fără legătură cu sexul individului declarat la naştere (s.n.)”. Astfel, administraţiile locale şi întreprinderile cu cel puţin 15 angajaţi vor fi obligate să nu discrimineze aceste minorităţi în angajarea lor.
Însă adevărata ţintă a acestei legi o reprezintă angajarea profesorilor transsexuali în şcoli, de la cele primare până la universităţi. Legea face acţiuni ilegale din discriminarea profesorilor transgeni şi/sau transsexuali sau detaşarea lor din clasele ce nu doresc asemenea profesori.
Mai mult decât atât, în virtutea unei legi care protejează secretul persoanelor cu dizabilităţi pentru a nu fi discriminate pe piaţa muncii, adevărata identitate a unui transsexual nu poate fi adusă la cunoştinţa părinţilor. Este cazul Şcolii Elementare Foxboro din California unde în 2008 elevii şi părinţii au aflat că profesoara de muzică şi-a făcut o operaţie pentru a deveni bărbat, iar părinţii nu au fost anunţaţi în prealabil pentru a-şi putea retrage copii din clasă. Ba chiar copiilor li s-a cerut să o apeleze pe profesoară cu apelativul „domnule”.
Într-un alt caz, elevii de la Liceul Batavia din New York nu au avut posibilitatea în 2006 de a părăsi cursul unui profesor care urma o operaţie de schimbare a sexului pentru a deveni femeie. Părinţilor li s-a refuzat de asemenea posibilitatea de a-şi retrage copiii de la curs, iar acestora li s-a spus că au la dispoziţie 30 de zile pentru a învăţa cum trebuie să se adreseze fostului profesor. Cf. Andrea Lafferty, Special to Roll Call din 20 aprilie 2010
Astfel, legea nu ar face decât să legitimeze juridic acest fenomen, interzicând orice atitudine de protest. Dar scopul ei implicit este altul: anume acela de a opera, prin intermediul şcolii, o profundă mutaţie antropologică şi o restructurare ontologică a societăţii umane. Pentru că a oferi drept model un profesor transsexual nu poate provoca copiilor şi adolescenţilor decât o profundă confuzie asupra propriei lor identităţi.
De altfel, asistăm la cea mai amplă destructurare a identităţii umane profunde – fie prin şcoală, fie prin mass-media –, tocmai prin modelele oferite spre a fi urmate şi cu care ni se cere să ne identificăm. De aceea, nu e întâmplătoare iconologia demonică ce a invadat spaţiul mediatic şi virtual în ultima vreme. Iar modelul de Barbie, înfăţişată „cu chip de înger şi organe sexuale masculine”, pe care îl propun homosexualii spanioli pentru educarea copiilor şi a opiniei publice nu e altul decât chipul divolului, al îngerului căzut, înfăţişat într-o frescă ortodoxă cu chipul la nivelul organelor sexuale, simbolizând astfel batjocorirea chipului. În fond, sub diferite forme, acesta e chipul şi modelul oferit nouă astăzi spre urmare!
Biserica – păstrătoarea adevăratului Model şi Chip al omului
Omul nu poate trăi fără modele, pentru că e o fiinţă iconică: se va asemăna cu cel pe care îl va oglindi chipul său, chiar şi atunci când urmează un fals model, un idol, şi nu Chipul după care a fost făcut. Pentru că problema omului e problema Chipului lui; Apostolul Pavel ne spune că Adam „este chip al Celui ce avea să vină” (Romani: 5,14), al lui Hristos.
Omenirea e zguduită azi de cea mai profundă criză antropologică de la căderea lui Adam şi până acum, iar transsexualismul e semnul ei cel mai concret. E semnul unei identităţi pulverizate de cele mai fantastice pretenţii, iar omul stă ca un sfinx în crepusculul acestei civilizaţii, căutând neputincios să-şi dezlege taina. Dar se caută pe sine, fugind cât mai departe de originea sa.
Lumea modernă, ca şi lumea antică de altfel, stă sub semnul mutaţiei: pentru antic, omul e fie zeu, fie animal, fie o specie intermediară între om şi zeu sau între om şi animal – dar nu a putut spune niciodată ce e omul. Filosoful antic s-a mişcat între a spune că omul e o fiinţă bipedă şi fără pene şi a spune că omul e muritor.
Omul modern spune că nu există decât omul şi ajunge fie la pretenţia ridicolă a supraomului, fie la aceea abjectă a subomului, dar la rândul lui nu poate să spună ce e omul, pentru că a pierdut sensul umanului. Iar sensul umanului e Hristos! De două mii de ani, noi putem spune ce e omul, pentru că modelul omului S-a făcut Om şi a asumat omenitatea în toate dimensiunile ei, în afara păcatului. Noi putem spune acum ceea ce e omenesc în om, pentru că a fost asumat dumnezeieşte de Fiul lui Dumnezeu în Hristos. El e cel care a curăţat aria, ne-a redat chipul curat!
Ne-am limpezit în ochii noştri o dată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu; ne-am scrutat originile şi ne-am înţeles ţinta prin Patima şi Învierea Lui. Identitatea noastră de părinţi şi copii, soţi şi soţii şi – da! – de bărbaţi şi femei se întăreşte neîncetat prin împărtăşirea cu Trupul Lui. Iar identitatea noastră se desăvârşeşte devenind fii ai lui Dumnezeu, dar numai ca mlădiţe ale Fiului Lui.
De aceea, de suntem fii ai Bisericii, ne vom face mlădiţe ale Trupului Lui şi vom fi cu adevărat tot ceea ce El ne-a dat să fim – bărbaţi şi femei, soţi şi soţii, părinţi şi copii – ca să ajungem fii ai lui Dumnezeu, prin harul Duhului Său.
Petru Molodeţ
* Notă: Merită remarcat aici faptul că autoarea acestei legi este Chai Feldblum, lesbiană declarată, numită de către preşedintele S.U.A., Barack Obama, în fruntea Comisiei pentru Egalitatea de Şanse în Câmpul Muncii – autoritatea care a şi furnizat textul legii. Profesoară de drept la Universitatea Gergetown, aceasta a scris recent într-un articol că societatea – şi, implicit, statul – nu ar trebui să tolereze acele opinii (mai ales cele religioase) care afectează modul de viaţă al homosexualilor.
În acelaşi registru, trebuie să spunem că preşedintele Obama nu e deloc zgârcit cu astfel de nominalizări: la începutul acestui an, în ianuarie, el a numit într-un post de frunte al Departamentului de Comerţ al Statelor Unite un transsexual.
Articol apărut în nr. 16 din “Familia Ortodoxă”
