Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor

La 22 septembrie, ora 12.00, va avea loc Pelerinajul Tinerilor. Al şaselea an consecutiv, în preajma sărbătorii Înălţarea Sf. Cruci, liceeni, studenţi şi oameni de bună credinţă se deplasează pe jos de la Universitatea de Stat din Moldova spre Mănăstirea Sireţi (16 km).

Astfel, duminică, 22 septembrie după Sf. Liturghie se va săvârşi Acatistul Sf. Nicolae şi se va porni la drum de la Biserica Universităţii de Stat din Moldova (str. Mihail Kogălniceanu 67). Pelerinii vor purta cruci, steaguri, icoane şi vor intona cântări duhovniceşti.

Procesiunea se va deplasa pe străzile A. Mateeevici până la str. V. Lupu, apoi pe str. A. Sciusev, bd. Ştefan cel Mare, Calea Ieşilor. Va urma deplasarea pe traseul Chişinău-Străşeni până la semaforul din or. Vatra, apoi peste calea ferată spre satul Sireţi.

La benzinăria Lukoil de la ieşirea din oraş, aproximativ la ora 14.30, se vor alătura pelerini din satele Ghidighici, Durleşti, Dumbrava şi alte localităţi din municipiu. La intesecţia ce duce spre Truşeni se vor alipi credincioşii din comuna Truşeni, iar la semaforul din or. Vatra pelerinii din Vatra şi Cojuşna.

La Mănăstirea Sireţi va fi oficiat un Te-Deum de mulţumire, după care va fi săvârşită slujba Privegherii. Va urma închinarea la sfintele moaşte şi o agapă creştină.

În seara zilei pelerinii vor reveni la Chişinău cu autocare comandate.

Îndemnăm toţi tinerii să participe la acest pelerinaj, care constituie un act spiritual de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El; astfel pelerinajul este în sine un act de asceză şi o jertfă de gratitudine. Să nu uităm, că astfel de acţiuni reprezintă o adevărată mărturisire a credinţei, mai ales în aceste timpuri de apostazie tot mai evidentă.

informații suplimentare la nr. de tel: 079481586

Filed in: Noutăţi, Uncategorized, Arhiva Video

Articole relevante:

”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera
Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni
Biserica USM și-a sărbătorit hramul Biserica USM și-a sărbătorit hramul
Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune” Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress