Vă invităm la un spectacol consacrat femeii creştine la biserica USM!

În Duminica a treia după Paşti, numită “Duminica Femeilor Mironosiţe”, prăznuim pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi.

Femeile mironosiţe au fost și rămân exemplul puterii credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire smerită şi sfântă mai tare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele sunt icoana tuturor femeilor credincioase, care prin credinţa, curaj şi jertfelnicie lor au devenit muceniţe, cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie pe Hristos Cel răstignit şi înviat.

De aceea, se cuvine ca în această zi a “Duminicii Femeilor Mironosiţe” să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Astfel duminică, 22 aprilie 2018, ora 16.00, vă invităm la biserica Universităţii de Stat din Moldova la un spectacol creștin dedicat zilei femeilor mironosiţe.

Vor evolua:  Grupul coral ”Gnosis”, conducător Sergiu Crudu, cu un program de cântări duhovnicești și Monica Pîrlici, câștigătoarea concursului național ”Moldova are talent”, ediția 2013, prezentând un recital de poezie creștină.

Vă aşteptăm cu întreaga familie!

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Săptămâna Tineretului Ortodox (22-28 aprilie 2024) Săptămâna Tineretului Ortodox (22-28 aprilie 2024)
Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM
Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița
Conferință pe teme religioase la LT Holercani Conferință pe teme religioase la LT Holercani

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress