O, cât mi-aş da silinţa şi câtă dragoste aş avea, de necuprins îmi este mie acest ,,Praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”. Dar, Chemarea Asta Prealuminată mă înalţă de fiecare dată când ajung să O trăiesc, fiindcă în Ea este Viaţa. Iată, fraţilor, o nouă glăsuire a Celui mult râvnit, o nouă jertfă a Mielului preînchipuit ne bate să deschidem şi cu umilinţă răsună ,,Cine are urechi de auzit să audă” . Nu e sărbătoarea mâncării şi a băuturii, nu e dezmăţ şi chef lumesc, e reîntregirea lumii, e înnoirea firescului şi surparea legii vechi, e curăţirea de păcate, e Lumina Neprivită, e Învierea Celui Preaînalt.
Nimic mai frumos, mai vrednic de simţit, mai divin, decât a trăi Paştele Domnului, ori ceea ce ar trebui noi oamenii să învăţăm legat de Sfânta Sărbătoare nu e de: a vopsi ouăle roşii, a pregăti mielul, a coace cozonacul; a ne primeni, ci, mai ales, de a cunoaşte semnificaţia hristică a Paştelui, altfel reducem Marele Praznic la trebuinţele animalice şi nu mai savurăm din adevărata esenţă a sărbătorii pascale. Ştim noi oare pentru ce L-am numit Mântuitor, Păstor, pe Acel care a creat lumea? Ştim osârdia, dragostea, dar patima şi răstignirea? Astea sunt predecesoare Celeia pe care am numit-o Înviere.
Învierea înseamnă că Mesia a stricat boldul morţii, dăruindu-ne nouă – oile pierdute – răscumpărare şi iertare de păcatul stămoşesc, iar toate acestea s-au putut împlini doar prin crucificarea Fiului Sfânt. Învierea înseamnă descuierea uşilor încuiate şi slobozirea Luminii în întuneric. Învierea înseamnă Viaţa şi veşnica trăire.
Spre întoarcerea lumii păcătoase, spre înnoirea firii s-a făcut Această – Mare taină, care urmăreşte îndreptarea noastră şi conştientizarea supremaţiei dumnezeieşti. Dar, aceste zile sfinte nu sunt de întristare, ci de veselie preaînălţătoare. ,,Aceasta este ziua pe care Domnul a făcut-o, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa’’. Sunt clipe propice de a fi aproape de sărmani, de orfani, de trişti şi suferinzi. Sunt momente unice în care ne aşezăm la masă cu cei ,,adormiţi” părinţi şi fraţi, în care inima saltă inexplicabil – e Duhul Sfânt Acesta, vorbitor al iubirii Părinteşti. Sunt trăiri nemaipomenite cântate în pătrunzătorul ,,Hristos a Înviat”. Ciripitul păsărilor, gemetele mieluşeilor, clopotele, toate vestesc că lumea a fost izbăvită, că demonul a fost biruit, că Adevărul a triumfat şi Stăpânul neamurilor a înviat.
Învierea Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos are o relevanţă deosebită nu numai pentru creştinii din toată lumea, cât şi pentru Sfânta Tradiţie a Bisericii, pentru testamentul spiritual, cultic şi apologetic al acesteia. Or, Biserica luptătoare este cea care prin această ,,armă” contopită în Sfintele Taine tinde la Biserica triumfătoare. Astfel, sărbătoarea Paştelui întruchipează trecerea de la legea veche la cea nouă, de la minciună la adevăr, de la moarte la viaţă. Bucuria este cu atât mai măreaţă cu cât reuşim să înţelegem sacrificiul pe care l-a făcut Însuşi Dumnezeu Fiul pentru noi – cei mici, nepăsători, păcătoşi, muritori, dar atât de doriţi şi iubiţi de Păstorul Cel Blând.
În această Zi Sfântă şi Săptămână Luminată, cerurile stau deschise, iar îngerii cântă înălţător, oamenii primesc cu bucurie vestea desăvârşită. Deşi, avem o mulţime de alte sărbători, prin adâncul înţeles, profunzimea şi simbolistica Sa – Învierea Domnului Iisus Hristos rămâne a fi Cea mai mare şi mai deosebită.
De aceea, gândul şi osârdia noastră duhovnicească trebuie să cuprindă mărinimia acestei sărbători, ca ajungând la Sfânta Înviere, să fim încredinţaţi de multa iubire şi zel pentru Mântuitorul sufletelor noastre. Deci, să purtăm neîncetat grija rugăciunii, postului, privegherii, dragostei, râvnei adevărate faţă de al nostru Domn şi Dumnezeu. Iar în această luminată trăire sălăşluindu-ne să aflăm cu toţii minunata cuvântare: ,,Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţa dăruindu-le”.
Hristos a Înviat!
Nadejda Butnari, USM
