Promoţiile cursurilor de engleză ASCO la ceas aniversar

IMG_0464

De 10 ani în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi se organizează cursuri gratuite de studiere a limbilor moderne. În acest an de studii (10.10.2012 – 06.06.2013) au fost selectaţi 18 studenţi şi câţiva maturi dornici de a însuşi limba engleză. Astfel, un grup de învăţăcei a trecut nivelul beginner level A1, iar 4 studenţi nivelul elementary – A1/A2.

După susţinerea examenelor a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor. După slujba Acatistului Sf. Duh de la Biserica USM, s-a săvârşit un Te Deum de mulţumire, după care fiecare absolvent a primit certificatul corespunzător.

Domnişoara Lidia Guţu, cea care a avut dragostea şi deschiderea de a preda gratuit în cadrul acestor cursuri, a apreciat efortul depus de către învăţăceii acestor grupe, menţionând importanţa cunoaşterii limbii engleze în contextul comunicării contemporane. În acelaşi timp, Prot. Octavian Moşin, preşedinte ASCO, a mulţumit L. Guţu pentru seriozitate şi pentru acest act de voluntariat, menţionând că Biserica este gata să ajute oamenii nu doar duhovniceşte, dar şi să dezvolte tinerei generaţii aptitudini care i-ar ajuta să se manifeste în viaţă.

Pe parcursul a zece ani, de cursuri gratuite la l. engleză au beneficiat sute de tineri, iar de rând cu ei copii şi chiar vârstnici.

 

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra Conferința “Cum să-L cunoști pe Hristos”, desfășurată la gimmnaziul din or. Vatra
Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța Încheierea activităților din Săptămâna Tineretului Ortodox în parohia Sălcuța
Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic
Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress