Arhimandrit Teofil Părăian – Ce e omul? O minune!

Poetul Nichifor Crainic are o poezie intitulată “Laudă” sau “Metanie”, în care are şi următoarea afirmaţie:

“Sunt duh învelit în nălucă de humă,
Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă
Dar sunt nerăspunsă-ntrebare.”

Deci ce sunt? Duh. “Duh învelit în nălucă de humă”, în humă, în materie. “Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă”, ştiu că am părinţi, ştiu că am venit prin părinţi, şi totuşi sunt “nerăspunsă-ntrebare”, sunt o întrebare. O întrebare la care nu i se poate da răspuns. Nici eu personal nu-mi pot da răspuns, nici alţii nu pot da răspuns, sunt o taină, sunt nerăspunsă întrebare. Şi mai departe vine cu o explicaţie, cu o lămurire, cu un fel de elucidare la cuvântul acesta: “Sunt duh învelit în nălucă de humă”, adică într-o materie care astăzi e şi mâine nu mai e. După o viaţă pe care o trăim în această humă, în acest înveliş de humă, în această stare care are la temelie un tată şi o mumă, după ce trăiesc ca nerăspunsă întrebare o viaţă întreagă, năluca de humă se duce, se descompune, nu mai e humă, nu mai e aparenţă de humă. Adică “nălucă” în sensul că azi eşti şi mâine nu mai eşti. Şi atunci rămâne duhul, care-i veşnic, năluca de humă nu mai există, dar se reface nu ca nălucă, şi nu ca humă, ci ca o realitate în care trăim în veşnicie şi prin care mărturisim în veşnicie că suntem odrăsliţi dintr-un tată şi o mumă. Mărturisim împreună cu noi pe ai noştri, pe înaintaşii noştri. Şi apoi vine cu explicaţia lămuritoare în ceea ce priveşte existenţa umană, şi zice:
“Nici maica nu ştie ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i – vremelnică formă”
Şi acum urmează ceva extraordinar de frumos:
“Neant înflorit în minune”.
Deci, dacă întreb pe mama, care-i cea mai în măsură să spună cine sunt, cum am venit în această lume, cum am odrăslit dintr-un tată şi-o mumă, mama nu ştie – “Nici maica nu ştie ce tainică normă” – ce lege m-a adus în forma în care exist. Şi mama a fost, a asistat la ceea ce s-a lucrat în ea ca să exist, nu a contribuit cu nimic la alcătuire în mod conştient – îl realizez aşa şi aşa – ci mai mult a asistat. S-a făcut suport al existenţei. Psalmistul spune, vorbind cu Dumnezeu şi gândindu-se la alcătuirea umană, “Slăvescu-Te că sunt minunat întocmit” (Psalm 138, 14), cuvinte pe care le găsim în psalmul 138, unde face şi nişte aprecieri în legătură cu alcătuirea în sine: “Că ochii Tăi au văzut sâmburele din care am răsărit”, că “Ai văzut când s-au alcătuit în pântecele mamei mele mădularele mele”. “Slăvescu-Te că sunt minunat întocmit”. Iată o taină, taina existenţei, taină pe care nu o poate elucida nici mama care
“nu ştie ce tainică normă
Îmi dete din carnea-i – vremelnică formă”
dar aşa de mult e lucrarea acelei “tainice norme” încât realizează din neant, din nimic, poate nu din nimic dar din aşa de puţin şi aşa de puţin cunoscut, o minune:
“Neant înflorit în minune”.
Ce e omul? O minune. Nu numai omul e o minune, toate existenţele câte sunt în jurul omului, făcute de Dumnezeu, deci nefăcute de om, sunt minuni. Orice lucru pe care-l priveşti, din natura înconjurătoare, este o minune. Numai că noi, trăind între minuni, şi fiind noi înşine o minune, aşa suntem de obişnuiţi cu lucrurile din jurul nostru încât nici nu ne mai minunăm de ele. Ni se par ceva firesc. Ni se pare firesc că după întuneric vine lumina, că după lumina zilei vine întunericul de noapte, ni se par fireşti schimbările anotimpurilor, ştim precizia cu care se întâmplă toate acestea, sunt taine toate acestea pentru noi, dar nu le mai luăm în seamă pentru că trăim în ele, ne-am pomenit în ele şi atunci, dacă le ştim de când suntem şi de când am început să pricepem, ni se par lucruri obişnuite. Ori, în realitate, toate sunt minuni. Şi gândiţi-vă cât sunt de complicate lucrurile din jurul nostru, orice făptură a lui Dumnezeu, cât ar fi de mică, e în realitate o minune prin faptul că este foarte complicată. Nu ne mai gândim la ceea ce spune fizica, de pildă despre alcătuirea atomului, nu ne gândim la ceea ce spune botanica, de pildă despre alcătuirea polenului, a unui grăunte de polen, nu ne gândim la ceea ce spun ştiinţele naturii în general despre transformările care sunt în jurul nostru. De pildă, Sfântul Vasile cel Mare zice că Cel care a făcut chiţii cei mari din mare, acela este care a făcut şi acul albinei. Cât e de mare chitul şi cât e de mică albina, şi acul albinei e făcut de Cel ce a alcătuit lumea aceasta. Numai că noi nu ştim lucrurile acestea, nu ne gândim la ele, nu le avem în vedere, nici nu suntem orientaţi spre aşa ceva, ca să ne minunăm şi noi cu psalmistul şi să zicem: “Mărescu-Te că sunt minunat întocmit” sau, privind lucrurile din jurul nostru, să zicem: “Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut” (Psalm 103, 25). Şi dacă zicem, de multe ori zicem ca o formulă de ritual, nu ne revărsăm minunarea pe care o avem, adică noi repetăm nişte cuvinte care nefiind ale noastre, nici nu exprimă convingerile noastre, ci sunt mai mult spuse ca să ne îndrepteze spre convingeri, spre noi convingeri, să ne întărească în convingerile pe care încă nu le avem, să ne aducă convingerile pe care nu le avem, să ajungem şi noi la o intuiţie a acestor realităţi. Deci nu numai la cunoştinţă exterioară, cunoştinţă informativă, ci să ajungem la o cunoştinţă lăuntrică, la o cunoştinţă structurală.

Arhimandrit Teofil Părăian – Taina Întrupării

Filed in: Descoperă Ortodoxia, Educaţie creştină

Articole relevante:

Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!
Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce! Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress