BISERICA “ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI” LA POPAS ANIVERSAR 130 ani de la deschidere

La invitaţia conducerii Universităţii de Stat din Moldova, în data de 14 februarie Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie la Capela „Întâmpinarea Domnului” din incinta campusului universitar.

La slujbă au participat profesori şi absolvenţi ai Academiei Teologice din Chişinău (promoţia a 6-a la cei 10 ani de la absolvire), dar şi studenţi şi colaboratori ai USM.

Înaintea oficierii Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, Vlădica Vladimir a sfinţit lumânările de ceară conform unei vechi tradiţii bisericeşti, după care acestea au fost împărţite creştinilor.

În timpul serviciului divin, Înalt Prea Sfinţia Sa a decorat câţiva preoţi pentru aportul adus la binele Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Cu prilejul aniversării celor 130 de ani ai Bisericii “Întâmpinarea Domnului”, Mitropolitul Vladimir a acordat distincţii bisericeşti următorilor colaboratori ai Universităţii de Stat: domnul Gheorghe Ciocanu, rectorul USM a fost decorat cu Ordinul „Cuv. Paisie Velicikovski”, gr. II, doamna Elena Muraru, prorector, s-a învrednicit de medalia „Cuv. Parascheva”, domnul Mihail Revenco, prorector, a fost distins cu medalia „Cuv. Paisie Velcikovski”, iar alţi câţiva profesori ai universităţii s-au învrednicit de Diplome arhiereşti. De către Vlădica Vladimir au fost înalt apreciate şi meritele absolvenţilor Academiei Teologice prezenţi la slujbă, Mitropolitul dându-i ca exemplu de dăruire şi sârguinţă pe tărâm teologic, apreciind înalt pregătirea şi competenţa lor, numind a 6-a promoţie una model, fapt pentru care absolvenţii s-au învrednicit de Diplome Arhiereşti.

După oficierea serviciului divin, ÎPS Mitropolit Vladimir s-a adresat cu un cuvânt de învăţătură către binecredincioasa adunare despre semnificaţia zilei care este Duminica iertării şi despre importanţa Postului Mare. La final, Vlădica Vladimir a primit în dar din partea Bisericii „Întâmpinarea Domnului” o icoană cu chipul Mântuitorului.

sursa: http://www.usm.md

Filed in: Noutăţi, Din istoria ASCO

Articole relevante:

”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera
Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni Gala Tineretului Ortodox, ediția a VIII-a, desfășurată la Sălcuța, raionul Căușeni
Biserica USM și-a sărbătorit hramul Biserica USM și-a sărbătorit hramul
Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune” Seară duhovnicească la biserica “Naşterea Maicii Domnului” s. Hîrtop, r. Floreşti, în cadrul proiectului “Uniţi în Fapte Bune”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress