Cununie la biserica “Întâmpinarea Domnului” oficiată de Prea Sfinţitul Anatolie, episcop de Cahul şi Comrat


În Duminica a XXII-a după Pogorârea Duhului Sfânt la biserica “Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM, a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Prea Sfinţitul Anatolie, episcop de Cahul şi Comrat, Taina Sfintei Cununii asupra tinerilor Andrei şi Renata.

Vlădica Anatolie a ţinut o scurtă predică amintindu-le mirelui şi miresei despre îndatoririle lor unul faţă de altul, dar mai ales faţă de Dumnezeu şi de Biserica Sa. Ierarhul a mai menţionat în mesajul său că toate cele care le vor face de-a lungul vieţii, să le facă unul pentru altul şi cu desăvârşită dragoste, pentru ca unirea lor să fie bineplăcută Domnului şi să fie un exemplu demn de urmat pentru oamenii din jur.

După binecuvântarea arhierească, tinerii au mulţumit episcopului Anatolie pentru frumoasele cuvinte de felicitare.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire
Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European
Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării
Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?” Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress