“Privegheaţi şi vã rugaţi,
ca sã nu intraţi în ispitã”
(Matei 26, 41)
Pe fiecare dintre noi ne pasc ispitele, care sunt îndemnuri spre rãu. Câte pãcate sunt, atâtea şi ispite.
În acelaşi timp ispita devine un fel de încercare, o verificare a rezistenţei morale a omului.
Sã nu creadã cineva cã ispitele vin de la Dumnezeu, ele vin de la satana. Dumnezeu doar le îngãduie, respectând liberatea omului, şi ele nu depãşesc puterile noastre de a le înlãtura.
Credincioşii trebuie sã se împotriveascã oricãrei ispitiri, sã fie cu bãgare de seamã şi sã se roage de a fi izbãviţi de ea.
Însã adesea observãm cã unii oameni devin pricinã de ispitire pentru alţii. Şi zilele noastre sunt grãitoare în acest sens, cãci ispitirea şi pãcatul au devenit la modã. Pãcatul devine normã şi este recomandat în locul virtuţii.
Regretabil este faptul cã mulţi sãlãşluiesc în mrejele celui rãu şi-i slujesc, fiind ostaşi fideli, racolând suflete spre pierzanie.
Mândria rãmâne a fi acel prim factor care îl ispiteşte pe om. Vrem slavã deşartã, putere, avuţie… Dar toate acestea sunt deşertãciuni!
Sã avem curajul de a rezista acestor atentate asupra sufletelor noastre şi sã ieşim învingãtori prin înlãturarea ispitelor, izbãvirea de pãcate şi, astfel, dobândind mântuirea.
extras din ziarul Altarul Credinţei, nr. 17, anul 2004.
