Frumuseţea trupului vizavi de frumuseţea sufletului

Frumuseţea a fost întotdeauna subiectul ce a fascinat omenirea. Deliciu al artiștilor, enigmă a științei, frumusețea, în variatele ei forme, rămâne o preocupare fundamentală a umanității. Unde poate fi găsită sau, mai bine zis, unde ar putea fi regăsită? O casă, o idee, o stare de spirit, o femeie. Toate acestea pot fi frumoase în orice moment al vieții, frumusețea poate fi exprimată.

Dar ce este de fapt frumusețea? Conform unei definiții frumusețea este o calitate absolut personală, se naște odată cu ființa și o va însoți pentru totdeauna, deoarece provine din interior, iar frumusețea sufletului se reflectă în expresia fizică și psihică, care împreună într-un amestec de amănunte, de duioșie și putere, de înţelegere, de seriozitate, optimism și spontaneitate dau o armonie ce emană liniște, echilibru, eleganță și modernitate naturală.
Încă din timpurile cele mai vechi oamenii se deghizau în fel și chip pentru a fi mai atrăgători, pentru a seduce, pentru ași îmbunătăți aspectul exterior. Și astăzi mulți sunt în goana după frumusețea exterioară.Începând cu anul 1999, pe data de 9 septembrie, la inițiativa Comitetului Internațional al Esteticii și Cosmeticii (SIDESKO), se sărbătorește „Ziua mondială a frumuseții”, iar accentul în aceeastă zi cade anume pe aspectul exterior și pe acei “sculptori” care modelează până la perfecțiune corpul uman.
Însă ei uită de frumusețea lăuntrică, de frumusețea care te face mai aproape de Dumnezeu, cea care te ajută să lupți cu forțele răului. Uită de frumusețea sufletului.
Impactul vizual pe care o persoană îl are asupra alteia este, într-adevăr, extrem de important, însă importanţa lui e trecătoare…

Din păcate uităm de acest lucru şi ne pierdem admirându-l pe celălalt, admirându-i frumuseţea fizică, fără a mai încerca de a căuta ușa spre frumusețea sufletului. Frumuseţea interioară e mai mult decât importantă. Pentru defectele şi neajunsurile fizice există remedii, pentru cele sufleteşti nu ştiu dacă sunt şi dacă sunt nu oricine reuşeşte.
Depinde atitudinea noastră față de om de felul cum arată în exterior? Noi observăm oamenii frumoși, ne place să-i privim pentru că e placut să urmărești frumusețea. Frumusețea este darul lui Dumnezeu, căci El l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. Însă, păcatul a denaturat atât de mult personalitatea umană, încât frumusețea sufletească a omului s-a risipit în timp, aproape în întregime.
Observăm că astăzi se desfașoară peste tot în lume concursuri de frumusețe. Pe fețele participantelor s-au mai păstrat încă licăriri ale frumuseții Evei. Păcat că nimănui nu-i trece prin minte să desfășoare un concurs de frumusețe a sufletului și inimii, ceea ce este cu mult mai de preț decât frumusețea exterioară, căci exteriorul poate fi înșelător.
Cum zice Martin Buxbaum: “Unii oameni indiferent cât de bătrâni sunt niciodată nu își pierd frumusesțea. Au mutat-o din fețe în inimile lor.”
Am discutat cu medicul cosmetolog Marina Bătrînu. Ea fiind un bun medic naturalist, dar și una ditre „mironosițele” Domnului ne-a dat câteva sfaturi utile despre cum am putea îmbina efectiv frumusețea trupească cu cea sufletească.
– Care este propria dvs. metodă de îmbinare a frumuseții trupeşti cu cea lăuntrică?
– Pentru suflet eu îmi fac rugăciunile de dimineață și de seară. Nu-mi pot imagina să ies din casă fără rugăciune sau seara să mă culc fără a-i mulţumi Domnului. Dimineaţa iau o bucățică de prescură și un gât de agheazmă. Este ceva asemănător unei cotume, unor reguli nescrise, dar care se respectă cu strictețe. și fac asta nu numai eu, dar și soțul meu. Apoi în fiecare duminică sau zi de sărbătoare vin la închinare în casa Domnului. Zilele de post la fel le țin cu strictețe, mă refer și la cele 4 posturi de pe parcursul anului. Mă simt mai ușoară, mai curată după zilele de post și după liturghiile duminicale. Așa precum sufletul necesită o îngrijire zilnică și pielea noastră are nevoie de o îngrijire sistematică și bine chibzuită. Și aici este nevoie de o mare muncă, dar și voință, precum și în cazul frumuseții sufletești.

– Ce sfaturi ne-ați putea da pentru menținerea echilibrului între frumusețea sufletului și a trupului?
– Am mulți pacienți care vin să-și trateze imperfecțiunile pielii. În mod firesc încerc să-i ajut pe toți, însă să știți că în unele cazuri propun pacienților pe lângă procedurile efectuate să mai facă și rugăciune. Nu le zic că e nevoie de o rugăciune specială. „Cere și ți se va da”, asta le zic și eu. Îi sfătui să se roage Maicii Domnului. și să vedeți minune, peste un timp revin și zic că într-adevăr le-a ajutat. Nu fac din salonul meu un loc de propovăduire a religiei, dar totuși mă bucur foarte mult când pacienții mei sunt cu Domnul în gând și suflet. Pentru cei ce cred în puterea Lui Dumnezeu le recomand să se roage cu sufletul deschis și să strige la ceruri, căci vor fi auziți. Însă trebuie să te rogi cu adevărat, chiar dacă nu știi cum, zii ce-ți vine și cum îți vine, dar zii din tot sufletul. Pentru frumusețea exterioară nu avem nevoie de toată chimia care e pe piață, ci e suficient chiar și un castravete dat prin răzătoare, un albuș de ou bătut spumă, puțină făină de grâu și tratamentul e gata.
– Cum credeți o rugăciune spusă din tot sufletul la o Liturghie duminicală poate înlocui o vizită la cosmetolog?
– Cred că da. Adesea când este vreo sărbătoare mare și am pacienți înscriși cu ceva timp mai înainte, îmi cer scuze, și le zic că merg la biserică să aprind o lumânare. La care ei nu se supără și nici nu se revoltă, ci zic că vor merge și ei să facă același lucru. Astfel, omul se curăță de negativism și devine mai curat, dar și îmbină frumusețea trupească cu cea sufletească. și apoi trebuie să știi a ierta, a uita răul ce ți l-a făcut cineva, căci răul pe care-l avem în interior adesea se vede pe pielea nostră, dar o slujbă la biserică, multe te învață.

Am întrebat-o pe doamna Marina care este costul unei proceduri cosmetologice. Ea ne-a zis că aproximativ 300 lei. Acum temă de reflectat pentru fiecare dintre noi: pentru a face o rugăciune nu trebuie să plătești nimic nimănui.

Eugenia Lujanscaia, A.S.C.O.

Filed in: Educaţie creştină, Articole de la tineri

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress