O copie a icoanei Maicii Domnului ”Odighitria Baytalskaya” la biserica USM

În perioada de 1-7 octombrie, cu prilejul aniversării Zilei Universității de Stat din Moldova, la biserica ”Întâmpinarea Domnului” (str. M. Kogălniceanu, 67, în curtea USM) este expusă spre închinarea studenților și a credincioșilor dreptmăritori copia icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni “ODIGHITRIA BAYTALSKAYA”, adusă din Ucraina, regiunea Odesa.

Mai bine de un an această sfințenie a fost purtată prin mai multe localități ale republicii, ajungând și în campusul universitar.

Nădăjduim că prin această sfințenie vom primi o nouă binecuvântare cerească pentru bunăstarea Universității noastre.

Dornicii de a se închina chipului Maicii Domnului sunt așteptați zilnic între orele 8.00-17.00. Miercuri seara, 3 octombrie, ora 18.00, un sobor de preoți va citi Acatistul Maicii Domnului, iar sâmbătă și duminică dimineața (6 și 7 octombrie) va fi oficiată Sfânta Liturghie.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire
Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European
Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării
Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?” Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress