Membrii ASCO au participat la expoziţia cu vânzare „Mergând spre Înviere”
La finele acestei săptămâni membrii ASCO au participat la expoziţia cu vânzare „Mergând spre Înviere”, pentru care au pregătit diverse lucrări cu caracter pascal. Astfel tinerii au confecționat felicitări și ouă…
Orarul slujbelor la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM (Aprilie 2015)
Sâmbătă, 4 aprilie, ora 16.45, Privegherea – pr. Octavian Moşin, pr. Mihail Bortă. Duminică, 5 aprilie, ora 9.00 – Sf. Liturghie, Floriile (dezlegare la peşte), sfinţirea stâlpărilor – toţi preoţii.
O vizită de suflet la azilul de bătrâni
«Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut». Matei 25, 40 În ziua de 3 aprilie tinerii din ASCO, dorind să aducă…
Slujba Sf. Maslu la capela Universităţii de Stat din Moldova
Joi seara, la capela Universităţii de Stat din Moldova a fost oficiată slujba Sf. Maslu, la care a participat episcopul-vicar PS Ioan şi un impunător sobor de preoţi.
Tinerii din ASCO cu o misiune de informare la spitalul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil
De multe ori noi avem obiceiul de a-i învinui pe alții de problemele pe care le avem, sau de faptul că suntem bolnavi. Tinerii din ASCO au hotărat că ar…
Diaconul Stephen Holley de la Biserica Sf. Haralambie (Iași) în vizită la câteva parohii din r. Moldova
În perioada 30 martie – 1 aprilie 2015, la inițiativa ASCO Diaconul Stephen Holley de la Biserica Sf. Haralambie (Iași) a acceptat invitația de a vizita Republica Moldova.
Încurajând presa ortodoxă online şi tinerii cu râvnă pentru Dumnezeu
În dimineaţa zilei, ÎPS Mitropolit Vladimir şi PS Episcop-vicar Ioan, au primit la reşedinţa mitropolitană membrii Colegiului de redacţie a portalului de atitudine şi gândire creştin-ortodoxă www.ortodox.md, care au venit…
Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove
Miercuri, 25 martie, biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) îl va avea drept oaspete pe Preasfințitul Episcop Ioan (Moșneguțu).
Comportamentul creştinului în Sfânta Biserică
E perioada postului şi mulți creștini trec săptămânal pragurile bisericilor. Fără să-şi dea seama fiecare din ei face o mulţime de greşeli de îndată ce au intrat în lăcaşul sfânt….
„E bine să fii lider?” – tema întrunirii cu studenţii de la facultatea de psiho-pedagogie, USM
„E bine să fii lider?” – tema întrunirii cu studenţii de la facultatea de psiho-pedagogie, USM Preotul Octavian Moşin de la capela Universităţii de Stat din Moldova a fost invitat…


Ultimele comentarii