Părintele Anatolie Gârbu: “Viaţa este o muncă spre desăvârşirea noastră lăuntrică”

Părintele Anatolie Gârbu, un preot tânăr şi energic, care se bucură de dragostea şi aprecierea creştinilor şi a confraţilor slujitori, a ajuns la frumoasa aniversare de 35 de ani din ziua naşterii. Cu această ocazie l-am rugat pe sfinţia să ne vorbească despre cele mai importante momente legate de viaţa şi slujirea sa la altarul Domnului.

– De unde vine Părintele Anatolie?
– M-am născut în s. Bocşa, r. Floreşti. Provin dintr-o familie de muncitori. După absolvirea şcolii din localitate, am mers la Seminarul Teologic din Chițcani, după care am fost hirotonit în treapta de preot. În anii ce-au urmat mi-am continuat studiile la Academia Teologică din Chişinău. După doi ani de studii m-am transferat la Academia Teologică din Kiev.
Bunul Dumnezeu mi-a rânduit să merg s. Etulia, r. Vulcăneşti, unde mi-am continuat slujirea lui Dumnezeu. Chiar dacă nu cunoşteam decât româna, trebuia să fac slujbele în trei limbi: rusă, găgăuză şi câteodată în limba maternă. Am slujit în Etulia 5 ani, după care am fost transferat la Catedrala “Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” din Cahul. Aici m-am bucurat de susținerea și grija părintească a Prea Sfințitului Episcop Anatolie. Chiar de la început, cu binecuvântarea Vlădicăi, a luat naştere publicaţia “Theologos”, scopul acestei publicaţii fiind de a răspândi cuvântul Domnului, care ar ajunge la toți credincioșii.

– După Cahul, unde v-aţi continuat slujirea?
– Împreună cu soția, ne-am gândit că suntem departe de părinţi; din cauza distanței mari, îi vizitam foarte rar. Ajuns la Chişinău, am slujit un an şi jumătate la biserica “Sf. Mc. Diomid” din sectorul Poşta Veche, al cărui paroh este Prot. Mitr. Vladimir Caprari. Ca un confrate slujitor mai mare m-a îndrumat în multe. Aici mi-am continuat activitatea publicistică la publicaţia parohială “Lumina lumii”.

– Aţi rămas să slujiţi aici sau v-aţi transferat în altă parohie?
– Mai târziu am fost numit preot în satul Revaca din apropierea Chişinăului, localitate de care nici nu auzisem.
Aici nu exista biserică, din care motiv creştinii erau nevoiţi să meargă la sfântul locaş din Sângera.
Cu toate acestea credincioşii din Revaca au dat dovadă de un zel nemaipomenit atunci când s-a decis construcţia unei biserici în sat.

– Aţi demarat construcţia unei biserici la Revaca. La ce stadiu sunt lucrările?
– La moment s-a săpat fundaţia, dar ne-am oprit aici din lipsă de fonduri. De aceea nădăjduim că vom fi susţinuţi de oamenii de bună credinţă, pentru a putea duce la capăt această lucrare. Localitatea Revaca este una foarte mică, aici locuind o mie de persoane şi astfel nu putem finisa lucrările de construţie cu mijloace proprii. Cu toate acestea nu deznăjduim şi ne punem speranţa în Bunul Dumnezeu, care ne va ajuta să finisăm cu bine ceea ce ne-am pus în gând.

-De rând cu faptul că sunteţi preot, mai sunteți și membru al Uniunii Meşterilor Populari din Moldova. Ce îndeletnicire aveţi?
– În Sfânta Scriptură avem exemplul Mântuitorului care a practicat tâmplăria alături de Dreptul Iosif. Astfel, m-am gândit că aş putea să mai fac şi eu ceva bineplăcut pe lângă slujirea preoţească.

Îmi doream ca prin munca mea în afara bisericii oamenii să capete încrederea în mine. Mi-am zis că voi încerca să le aduc mulţumire binefăcătorilor noștri cu suvenire pe care le-am confecționat personal. Aşa am şi făcut. Am început să confecţionez icoane. Am fost susţinut şi încurajat de foarte multă lume, ceea ce m-a determinat să continui.

La o expoziție de lucrări a meșterilor populari, rodul muncii mele i-a impresionat pe cei de la Uniunea Meşterilor Populari din Moldova, unde peste puţin timp am devenit membru.

Ce gânduri aveţi pentru oamenii de bună credinţă?

Viaţa este o muncă spre desăvârşirea noastră lăuntrică. Munca şi rugăciunea sunt acele două vâsle prin care înfruntăm valurile ispitelor şi greutăţilor din acest veac. Astfel, gândul meu este ca lumea să fie ajutată a conştientiza chemarea fiecăruia în parte. Oamenii trebuiesc treziţi duhovniceşte, susţinuţi, încurajaţi şi luminaţi. La Domnul nu contează ce faci, dar cum faci, cu câtă dragoste sau dăruire. Să nu uităm nici de credinţă, dar una lucrătoare, căci de-a dreptul o spune Apostolul: “credinţa fără fapte moartă este”.