Părintele Octavian Moşin: “În Biserică nu îşi are loc senzaţionalul”

Recent în cadrul bisericii “Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova a avut loc o nouă întâlnire din ciclul Seri duhovniceşti. De această dată tema propusă discuţiei a fost “Tinerii şi Biserica”. În cadrul discuţiei părintele Octavian Moşin a venit cu o amplă comunicare despre modul în care trebuie să-şi trăiască viaţa tinerii.

Zeci de credincioşi, prezenţi la discuţie, sorbeau fiecare cuvânt de învăţătură rostit de părinte.

Un accent deosebit a fost pus pe rolul noilor tehnologii în viaţa tinerilor. Comunicarea atât de necesară în societate trebuie să se bazeze nu doar pe cea cu semenii noştri, ci şi pe cea cu Dumnezeu. Prin rugăciune şi lucrarea virtuţilor poţi dobândi plinătatea vieţii şi perspectiva veşniciei, însă cu părere de rău mulţi tineri nu deţin acea abilitate de a comunica frecvent cu Creatorul.

Părintele a răspuns la mai multe întrebări şi frământări ale credincioşilor printre care: tinerii şi reţelele de socializare, specificul comunicării religioase în societatea contemporană,  precum şi despre modul în care trebuie să fie cultivate virtuţiile în familia creştină.

Biserica nu este ca oricare altă instituţie de menire socială, ea este una divino-umană, cultivând virtuţile şi ajutându-l pe tânăr să fie capabil de a pătrunde în specificul vieţii creştine, avea să remarce părintele.

Protoiereul Octavian a mai ţinut să sublinieze că doar prin smerenie, creştinul poate să pătrundă în adevărata trăire a Bisericii. În virtutea tuturor stereotipurilor Biserica se adresează nu doar persoanelor de vârsta a treia, ci şi tinerilor. Evident că în Biserică nu îşi are locul senzaţionalul, însă tânăra generaţie trebuie să deprindă virtuţile, pentru că doar prin ele putem dobândi Mântuirea cea mult râvnită.

Filed in: Sfaturi tinerilor, Seri duhovnicești

Articole relevante:

Conferința tinerilor ”Unitatea întru Hristos” Conferința tinerilor ”Unitatea întru Hristos”
Asociația Studenților Creștini Ortodocși inițiază cursuri gratuite de studiere a limbii engleze Asociația Studenților Creștini Ortodocși inițiază cursuri gratuite de studiere a limbii engleze
Trăiri duhovnicești la tabăra din Mănăstirea Oașa Trăiri duhovnicești la tabăra din Mănăstirea Oașa
Seară duhovnicească la biserica USM, cu lansarea cărții de aforisme creștine ”Străin și călător”, de Raisa Plăieșu Seară duhovnicească la biserica USM, cu lansarea cărții de aforisme creștine ”Străin și călător”, de Raisa Plăieșu

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress