Popas duhovnicesc – urcuş spre Înviere

Liceul republican cu profil real şi Seminarul teologic „Sf. Trei Ierarhi” au organizat conferinţa practică „Popas duhovnicesc – urcuş spre Înviere”.  Circa o sută de învăţăcei şi cadre didactice din ambele instituţii au fost implicate în desfăşurarea acestei activităţi.

Şase liceeni au venit cu comunicări la tema: patriotism, indiferenţă, personalităţi ale Bisericii, semnificaţii pascale etc., iar după fiecare prezentare era interpretată câte o cântare specifică acestei perioade de postire.

Cu mesaje de salut au venit dl Gheorghe Gânju, directorul Liceului real, precum şi preoţii Octavian Moşin şi Victor Ceresău.

În cadrul activităţii au fost desemnaţi învingătorii concursului desfăşurat în cadrul liceului real, astfel au fost premiaţi şapte liceeni la compartimentele poezie, eseu şi desen.

Această activitate a fost o adevărată împrospătare sufletească pentru tineri în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox.

 

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!
Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce! Gânduri către tineri: ziua a III-a. Viața privită ca o Cruce!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress