Vă îndemnăm să participaţi la: PELERINAJUL TINERILOR

La 25 septembrie, ora 12.00, va avea loc Pelerinajul Tinerilor. Al patrulea an consecutiv liceeni, studenţi şi oameni de bună credinţă se deplasează pe jos, în preajma sărbătorii Înălţarea Sf. Cruci, de la USM spre Mănăstirea Sireţi (16 km).

Astfel, duminică 25 septembrie după Sf. Liturghie se va săvârşi Acatistul Sf. Nicolae şi se va porni la drum de la Biserica Universităţii de Stat din Moldova. Pelerinii vor purta cruci, steaguri, icoane şi vor intona cântări duhovniceşti. Procesiunea se va deplasa pe străzile A. Mateeevici până la str. V. Lupu, apoi pe str. A. Sciusev, bd. Ştefan cel Mare, Calea Ieşilor. Va urma deplasarea pe traseul Chişinău-Străşeni până la semaforul din or. Vatra, apoi peste calea ferată spre satul Sireţi.

La benzinăria LUKOIL de la ieşirea din oraş, aproximativ la ora 14.30, se vor alătura pelerini din satele Ghidighici, Durleşti, Dumbrava şi alte localităţi din municipiu. La intesecţia ce duce spre Truşeni se vor alipi credincioşii din comuna Truşeni, iar la semaforul din or. Vatra pelerinii din Vatra şi Cojuşna.

La Mănăstire Sireţi va oficiat un Te-Deum de mulţumire, după care va fi săvârşită slujba Privegherii. Va urma închinarea la sfintele moaşte şi o agapă creştină.

În seara zilei pelerinii vor reveni la Chişinău cu autocare comandate.

Doamne ajută!

Informaţii suplimentare la tel.: 022/577825

Filed in: Activităţi ASCO, Pelerinaje

Articole relevante:

OpenSky Ensemble a participat la cea de-a 24-a ediție a festivalului internațional de Muzică Religioasă „Панчевачки Дани Духовне Музике”, în Pančevo, Serbia OpenSky Ensemble a participat la cea de-a 24-a ediție a festivalului internațional de Muzică Religioasă „Панчевачки Дани Духовне Музике”, în Pančevo, Serbia
Mănăstirea Sireți a găzduit Pelerinajul Tinerilor Mănăstirea Sireți a găzduit Pelerinajul Tinerilor
Pelerinajul Tinerilor se va desfășura pe 25 septembrie 2022 Pelerinajul Tinerilor se va desfășura pe 25 septembrie 2022
Binecuvântare și sprijin pentru Ansamblul coral ”OpenSky” Binecuvântare și sprijin pentru Ansamblul coral ”OpenSky”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress