Voluntari în preajma Sf. Paști alături de copiii nevoiași din Chișinău

La Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului a avut loc o întrunire cu un grup de circa 50 de tineri dornici de a se implica în activități de voluntariat.

În fața tinerilor a vorbit șefa Direcției, doamna Svetlana Chifa, care a făcut o scurtă prezentare a activității instituției, trecând în revistă realizările din ultimii ani. Tinerii au fost familiarizați cu procedura de implicare a unei persoane într-un act de voluntariat.

Tinerii veniți de la diferite facultăți: Teologie, Psihologie, Asistență Socială, Academia de Poliție etc., și-au prezentat în parte aptitudinile, arătându-se dornici a se implica în diverse activități sociale. Studenții vor promova un mod de viață sănătos, atât trupesc, cât și duhovnicesc, iar ceea ce pot oferi sunt confecționarea diverselor obiecte cu tematică religioasă, cântări și scene dramatice, precum și alte lucruri ziditoare de suflet.

La întrunirea respectivă au participat specialiști în domeniul educației din sectoarele capitalei, care au avut ocazia să selecteze tineri pentru lucru de voluntariat după necesitățile fiecărui centr

Specialiștii au rămas plăcut surprinși de aptitudinile pe care le posedă tinerii și au dat asigurări că nimeni din cei prezenți nu va rămâne fără activitate. Iar în urma discuțiilor s-a decis organizarea în comun a unei expoziții și a unui festival pascal.

Această întrunire a fost posibilă datorită conlucrării fructuoase între Prot. Octavian Moșin, președintele Asociației Studenților Creștini Ortodocși și doamna Svetlana Chifa, șefa Direcției municipale pentru protecţia drepturilor copilului.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM Tema familiei abordată cu studenții Facultății de Litere, USM
Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița Pelerinaj de studiu la mănăstirile Suruceni, Căpriana, Hâncu și Condrița
Conferință pe teme religioase la LT Holercani Conferință pe teme religioase la LT Holercani
”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera ”Cum să devenim mai buni?” – tema discuției cu elevii Liceului ”Alexandru cel Bun”, or. Sîngera

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0516 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress