List/Grid Activităţi ASCO Subscribe RSS feed of category Activităţi ASCO
La biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM, a avut loc prima Seară duhovnicească din acest an de studii
Miercuri, 3 septembrie, la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM, a avut loc prima Seară duhovnicească din acest an de studii: Tinerii şi viaţa duohovnicească, prezentată de părintele Octavian Moșin. Galerie foto:
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi reîncepe activităţile în noul an de învățământ
Mai bine de zece ani la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) tinerii din campusul universitar USM, dar și de la alte instituții de învățământ găsesc liniște sufletească. Săptămânal…
Dumnezeu ajută, dar nu pune în traistă
Gânduri pentru învățăcei Se zice că după ce uităm mai tot ce am învățat în școală rămânem cu educația. Probabil, școala are menirea, în primul rând, să contribuie la buna,…
Activităţi pentru copii în perioada vacanţei la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău
În perioada vacanţei de vară, 1 iulie – 31 august 2014, Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu, 67) organizează cercuri pe interese pentru…
O nouă promoţie a cursurilor de engleză din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși
Mai bine de un deceniu, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi organizează cursuri gratuite de studiere a limbii engleze. Beneficiari sunt studenţii, dar şi alte persoane dornice de a învăţa o limbă…
Bilanțul Săptămânii Tineretului Ortodox
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în perioada 7-13 aprilie 2014 s-a desfăşurat cea de a V-a ediţie a Săptămânii Tineretului Ortodox. Scopul acesteia a fost împrospătarea şi sporirea vieţii duhovniceşti…
Săptămâna Tineretului Ortodox
În perioada de 7 aprilie până pe 13 aprilie în capitală se desfăşoară Săptămâna Tineretului Ortodox. Cu acest prilej tinerii sunt aşteptaţi în biserici pentru a se închina, dar și…
Pregătirea tânărului pentru sărbătoarea Sfintelor Paşti
Săptămâna Tineretului Ortodox a avut popas la liceul I.L.Caragiale, Orhei. Cu acest prilej părintele Iov Cristea, nevoitor al mănăstirii Curchi, s-a întânit cu elevii din clasele a XII-a cărora nu…
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Diaconul Veaceslav Bodarev
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos, ora 18.00, după au loc tradiționalele…
În capitală se desfășoară Săptămâna Tineretului Ortodox
Perioada Postului cel Mare este mereu un bun prilej de îndreptare şi schimbare a vieții duhovnicești. În acest sens, Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCO) organizează un amplu program de activități…
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos, ora 18.00, după au loc tradiționalele…


Ultimele comentarii